Am fost martorul unui meci în care echipa preferată a suferit o așa zisă umilință cu scorul de 5-0 de la una din cele mai titrate echipe din Europa cu un buget de 50-60 ori mai mare ca ale echipei cu care țineam. Un singur jucător valora de vreo 4-5 ori mai mult ca toată echipa adversă. Diferență mare, înfrângere la care mulți se așteptau, pe care mulți o priveau ca foarte posibilă. Însă, ce să vezi...lumea venită la stadion chiar spera, si la sfârșit era mai mult decât dezamăgită. Ca și cum ar fi fost ceva neașteptat, care nu ar fi trebuit să se fi întâmple. Dar nu, nu acesta este principala problemă, mai mult cel mai bun om al echipei pierzante cine a fost...portarul...da portarul care a luat 5 goluri dar care a apărat un penalty și alte cel puțin 10 lovituri înspre poartă.

Care ar trebui să fi atitudinea într-un astfel de meci pentru echipa mai slab cotată? Care ar trebui să fie atitudinea în fața unei astfel de echipe? Cum ar trebui construită strategia pentru un astfel de adversar? Până unde merge respectul față de un astfel de adversar? Chiar trebuie să îi oferi mingi cadou ca să îi arăți că este mai bun ca tine, ca să îl pui acolo sus? Nu cred...Trebuie oare să te dai la o parte ca ei să își facă jocul așa cum vor? Nu e oare prea mult? Nu e o dovadă de lipsă totală de respect față de acest joc?

Nu este greu să răspunzi la aceste întrebări, însă pe teren, chiar dacă diferența este atât de mare, mingea este aceeași, terenul este pentru ambele echipe, sau ambii jucători. Sintagme de genul Măcar să pierdem cu demnitate arată o renunțare la joc, un respect care trece dincolo de scopul pentru care ești pe teren, pentru care te-ai antrenat atât, și pentru care încă te mai numești jucător. Atunci când îl vezi prea mare pe cel de lângă tine, te vezi prea mic pe tine. De aceea, schimbarea perspectivei nu este numai importantă, ci și necesară.